Casa Regala, in doliu! Regele Mihai a murit
Regele Mihai a murit, 5 decembrie, la 96 de ani. Ultimul rege al Romaniei a incetat din viata, in casa lui din Elvetia, dupa o lupta grea cu mai multe boli.
Născut pe 25 octombrie 1921, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. Singurul şef de stat în viaţă din perioada celui de-al doilea Război Mondial, a devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său, Ferdinand, şi în urma renunţarii la tron a lui Carol al II-lea (decembrie 1925). A fost detronat de tatăl său, după doar trei ani; a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea lui Carol al II-lea.
La 10 mai 1941, de Ziua Naţională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, a primit gradul de mareşal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului. După colaborarea României cu Germania în al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august 1944.
Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, a funcţionat ca un simplu şef de stat fără autoritate.